Clima, apele, fauna și flora din Ocnele Mari

Clima

Orașul se află într-o zonă cu un climat temperat continental de dealuri, mai blând și mai umed, de adăpost, cu influențe de tranziție. Prin valorile elementelor caracteristice clima se apropie de cea a municipiului Râmnicu-Vâlcea și se încadrează în topoclimatul depresiunilor subcapatice. Regimul termo-hidric este moderat, iar contrastele termice sunt atenuate.

Temperatura medie anuala este cuprinsa între 9-10 grade Celsius, a lunii iulie între 20-21 grade Celsius, iar a lunii ianuarie între -2 si -3 grade Celsius. Vara, predomină zilele senine, umiditatea atmosferică este scăzută, iar vânturile sunt slabe. Cantitatea medie anuală a precipitațiilor atmosferice este cuprinsă între 700-800 mm, iar regimul lor neuniform are valori mai ridicate în intervalul mai-iunie și în lunile octombrie-noiembrie.

Numărul zilelor cu ninsoare este de aproximativ 20-30 pe an. Vânturile sunt diverse, iar circulația generală este din vest (47.4%).

Fotografie din zona Cocenești – Coasta Ungurească

Localitatea este situată într-o regiune de interferență care se caracterizează prin influențe periodice dinstre vest, dinspre est și submediteraneene. O praticularitate o constituie prezența în aer a ionior de clorură de sodiu. Climatul este favorabil tratamentului balnear și se asociază cu un factor tonic, curativ.

Hidrografia

Factorii care determină și influențează hidrografia localității sunt petrografia, relieful, clima și omul. Apele subterane au un grad de mineralizare ridicat datorită diversității litologice și în special, depoziotelor de sare. Ca urmare, apele minerale sunt clorosodice și iodurate, cu o concentrație de 250g/l și pot atinge 300g/l. Se remarcă existența fântânilor, unele cu vechime foarte mare cum sunt: Puțul Lui Bogomolea, Puțul Popii, Fântâna de la Fagul Miului, fântâna Buridava s.a.

Principalul curs de apa, este Pârâul Sărat, care are izvoarele la vest de localitatea Lunca și străbate zona de la vest la est, apoi se varsă în răul Olt. Suprafața totală a bazinului hidrografic al său este de 26 km², altitudinea medie a bazinului este de 344 m, iar lungimea cursului principal – 11 km. Are mulți afluenți dintre care menționăm: Valea Grădinilor, Marusca, Valea Grecului, Valea Bostimarilor, Pârâul Cazărmii, Valea Sărată, Valea Bradului.

Foto din dealul Țeica ( se observa cursul Pârâului Sărat )

Specifice, sunt lacurile de salină și de prăbușire, care s-au format în exploatările de sare, care datau încă din vremea dacilor. Dintre acestea, menționăm Balta Roșie, aflată într-o fostă gură de ocnă, unde este amenajat ștrandul Băilor Ocnele Mari. Alte lacuri poartă diverse denumiri : Baia Dulce și Baia sărată din Ocniță, aflate în fostele ocne cu adâncimi de 10-15 m. Un lac sărat format după prăbușirile care au avut loc în anii 2001-2004 în zona Ocnița-poartă denumirea Socom.

Lacul Socom

La Ocnele Mari și la Ocnița există lacuri antropice cu apa sărată utilizate că ștranduri. Lacurile sărate prezintă fenomenul de heliotermie datorită apelor proivenite din precipitații care flotează într-un strat subțire de câțiva centimetri, peste apa sărată, ce determină creșterea temperaturii acesteia la o adâncime de 1-1,5 m, la 30-40 grade Celsius, fapt ce mărește efectul terapeutic.

Dintre lacurile cu apă dulce, menționăm Lacul Doamnei, situat la o altitudine de 375 m, pe dealul omonim, cu o suprafața de peste 300 m², amintit în documentele istorice din 1497 și Lacul Covoi, de pe Platoul Gorunisului, care se află într-un stadiu avansat de colmatare. Zona Ocnele Mari – Ocnița este renumită pentru bazinele sale cu apă sărată și pentru nămolul sapropelic, folosite în tratarea diferitelor acțiuni reumatice și locomotorii.

Vegetația naturală și fauna

În concordanță cu altitudinea la care este situată din punct de vedere al vegetației, așezarea aparține zonei pădurilor, etajul cu gorun. Din suprafața totală a localității, de 2505 ha, pădurea ocupă 1100 hectare. Structura pădurii de foioase cuprinde specii de gorun, în amestec cu stejar, fag, carpen, salcâm, frasin, plop, arin, mesteacăn, tei s.a. S-au plantat și conifere: molid, pin și brad american.

Suprafețe foresteiere mai întinse sunt în Făcăi, Licura, Buda, Vorețe, Creșteți și Goruniș-Slatioarele. Se adaugă arbuști cum sunt alun, măceș, corn, porumbar, păducel, lemn câinesc, soc, mur și floră ierboasa specifică: ghiocel, viorea, brândușă, urzică, lobodă sălbatică, păpădie, musețel, coada șoricelului s.a.

Fotografii din zona Ganjulești

Fauna caracteristică pădurilor de foioase, este bogată. Dintre mamiferele cele mai răspândite, sunt vulpea, viezurele, iepurele, căprioara, mistrețul și veverița, la care se adaugă diverse păsări și reptile. În zona tufurilor golașe își face cuibul prigoria, care se hrănește cu viespi și cu albine, iar în apa sărată a lacurilor trăiește crustaceul Artemia salină.

Carabușul de mai

Gărgăuni

Păianjenul cu cruce

Fotografie din zona Cocenești – Coasta Ungureasca

Coasta Ungurească

Fotografie din zona Cocenești – Coasta Ungureasca – Vedere generală

Surse :

Grigore Posea, Geografia fizică a României, partea a-ll-a, Bucureşti, Editara Fundaţiei România de mâine, 2004.

Grigore Posea, Geografia fizica a României, partea l, Bucureşti, Editura Fundaţia România de mâine, 2003.

Mihaela Dinu, Subcarpaţii dintre Topolog şi Bistriţa Vâlcii – Studiul proceselor actuale de modelare a versanţilor, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1999.

Pantelimon Gheorghe, Enciclopedia Judeţului Vâlcea, volumul ll, Editura Fortuna, Râmnicu Vâlcea, 2012.

Tamaş, Corneliu, Istoria oraşului Ocnele Mari, Râmnicu-Vâlcea, Ed. Conphys, 1995.

Foto : Arhivă Personală

Descrierea fizico-geografică a localității

Orașul Ocnele Mari este situat în partea central-sudică a României și central-estică a județului Vâlcea la o distanță de 8 Km de Municipiul Râmnicu-Vâlcea, aparținând de subcarpații Valcii, subdiviziune a Subcarpaților Getici, într-o depresiune intracolinară, pe malul drept al râului Olt, fiind străbătut de Pârâul Sărat. Pe teritoriul său se intersectează paralela de 45.08 latitudine nordică, cu meridianul 24.30 longitudine estică, aflându-se la jumătatea distanței dintre Ecuator și Polul Nord, în zona temperata, care oferă cele mai bune condiții de viață. Localitatea se află la o altitudine de 310-320 m deasupra nivelului mării.

Alcătuirea geologică a zonei este variată, predominând depozitele neogene cutate, care aparțin miocenului și pliocenului. Depozitele neogene au în bazã gipsuri inferioare prezente masiv la Ocnele Mari.

Aceste depozite sunt repartizate în patru orizonturi distincte , cel al marnelor și tufurilor dacitice, orizontul depozitelor lagunare de sare, cel al șisturilor care conțin radiolari, (protozoare, majoritatea cu schelet silicios) și orizontul marnelor cu Spirialis. Orizontul de marne și tufuri dacitice cu globigerine (foraminifere perforate apărute în mezozoic  acum circa 100-200 milioane ani, care se întâlnesc și astăzi în malurile oceanice) apare în Dealul Evantaiului, unde atinge grosimi de 150-200 m.

Vedere de pe dealul Evantai

Orizontul cu depozite de sare se prezintă în facies lagunar, fiind din sare gemă, gipsuri și marne negricioase cu cuiburi de anhidrit, uneori nisipuri fine. Aici se află cel mai mare zăcământ de sare 9 miliarde de tone din care s-au exploatat peste 50 mil de tone. Masivul de sare, aflat la o adâncime de 60-200m are o lungime de peste 6 km și o lățime de 1.5 km și o grosime ce depășește 400-500 m. Începe la est, unde se mai văd și astăzi gurile Ocnele Mici, (Cărpiniș) și se prelungește pe sub dealurile din Buda, Teica, Ocnița, Lunca, spre Teiuș

Dealul Cărpiniș

Condițiile morfogenetice, mai ales roca, particularizează procesele geomorfologice. Depresiunea este cuprinsă între dealuri de tip muscele-în nord și de tip cutat în sud , iar relieful este structural-tectonic. Relieful actual este este rezultatul unei evoluții îndelungate în cadrul bazinului hidrografic al Oltului. Culoarul subcarpatic al acestuia, care este o arie de subsistenta, reprezintă o axă spre care se afundă structurile subcarpatice și spre care converg liniile principale ale reliefului. Privit de sus, teritoriul localității se aseamănă cu o căldare înconjurată de șiruri de dealuri ca o coroana care au o înclinație de până la 45 de grade. Dealurile subcarpatice monoclinale care străjuiesc depresiunea au altitudini cuprinse între 400-600 m dintre care menționam: Morii, Licura, Buda, Coasta Grecilor, Căpățâna, Dealul Înalt și dealul Crucii, în nord, Fulgerisului, Castanului (455m), Gorunișului, Slatioarelor, în vest, Făcăi, Dealul Chelului, între Gânjulesti și Cărpiniș, Dealul Bisericii din Buda, Dealul Cazărmii din Ocnița.

Dealul Buda

În bazinul Pârâului Sărat, apare un relief specific, datorat combinării proceselor de alunecare, sufoziune, eroziune, prăbușire și dizolvare, puternic stimulate de exploatarea sării. Dintre cele mai spectaculoase, sunt eroziunile liniare pe tufuri cu intercalații argiloase, din punctul La Evantai, între Cosota și Făcăi, Râpa Evantaiului fiind declarată rezervație geomorfologică. Acest abrupt cu dimensiuni impresionante evoluează rapid prin dezagregarea tufului în formă de desprinderi în foițe și columnare, care se rostogolesc pe pantă. Tot pe tufurile dacitice, s-au format abrupturi cu altitudini de până la 100 m, lipsite de vegetație, vizibile chiar pe suprafețele împădurite ca pete albe distincte în profilul versantului cum sunt cele din Dealul Lacul Doamnei și de pe Valea Cărbunarilor.

Alte forme de microrelief sunt trovantii formați în zonele alcătuite din nisipuri (Valea Solii și Poienița), iar ca forme ale reliefului carstic, în sare și gips-dolinele. Dintre formele de acumulare, menționam tăpșanele și conurile de dejecție. Subliniem că modificările antropice care au influențat semnificativ relieful, s-au manifestat, în principal, prin exploatarea sării, activitate care a efectuat nu numai relieful, dar și vegetația, solurile și apele.

Dealul Teica

Vedere generala a orașului din zona Cocenești

Surse :

Grigore Posea, Geografia fizică a României, partea a-ll-a, Bucureşti, Editara Fundaţiei România de mâine, 2004.

Grigore Posea, Geografia fizica a României, partea l, Bucureşti, Editura Fundaţia România de mâine, 2003.

Mihaela Dinu, Subcarpaţii dintre Topolog şi Bistriţa Vâlcii – Studiul proceselor actuale de modelare a versanţilor, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1999.

Pantelimon Gheorghe, Enciclopedia Judeţului Vâlcea, volumul ll, Editura Fortuna, Râmnicu Vâlcea, 2012.

Primăria Oraşului Ocnele Mari, Strategia de dezvoltare a oraşului Ocnele Mari, 2007-2013, Ocnele Mari, 2007, 2008.

PUG Ocnele Mari, 2009

Tamaş, Corneliu, Istoria oraşului Ocnele Mari, Râmnicu-Vâlcea, Ed. Conphys, 1995.

Foto : Arhivă Personală

 

Intro

Am considerat că aducerea în discuție a săpăturilor ce au avut loc în perioada comunistă cât și a noilor descoperiri arheologice de la Ocnele Mari, ar putea ajuta la crearea unei noi perspective asupra importanței pe care o are istoria în acest oraș și cum aceasta ar putea ajuta la dezvoltarea lui.

Analiza săpăturilor oferă în primul rând informații despre perioadele de locuire din această zonă cât și nivelul de dezvoltare a comunităților ce au venit aici cu scopul exploatării resurselor abundente de sare ce se găsesc în zonă și a izvoarelor sărate. La bază cercetărilor arheologice din Ocnele Mari se află cercetarea facută de Prof. Univ. Dr. Dumitru Berciu, arheolog și directorul Institutului de Tracologie din București, care în mod insistent a efectuat săpături sistematice și pereghieze în zonă timp de 20 de ani și în urmă căruia au rămas zeci de articole și cărți dedicate istoriei orașului și prin care a demonstrat că descoperirile arheologice de la Ocnele Mari nu or să se termine, dovadă fiind că și în 2017 săpăturile scot la iveală noi dovezi legate de locuirea dacilor în zonă și nu numai. Se cuvine aşadar făcute precizări de natură metodologică.

Izvoarele numismatice, epigrafice şi arheologice au fost luate în considerare doar acolo unde era necesar pentru a completa imaginea oferită de sursele scrise. Sunt însumate articole şi lucrări de specialitate, care tratează această temă fie sub aspect general, fie cel zonal, care au avut ca obiect oraşul Ocnele Mari.

La bază informațiilor ce urmeaza a fi expuse se găsesc lucrări ca Buridava Dacică din 1981 scrisă de Dumitru Berciu, numeroase articole publicate în revista Thraco-Dacica de către Dumitru Berciu și Mariana Iosifaru, Revista Buridava care are o activitate începând din anul 1972 la Muzeul de Istorie din Vâlcea și a monografiei orașului scrisă de Corneliu Tamaș la care se adaugă alte articole și publicații din țara și străinătate.